Refugiul unui copil in Romania. Note de jurnal din anii 1940

„Celalalt tren pornise deja. Se vedea dupa miscarea lenta a rotilor. De pe scari sari o femeie si alerga spre vagonul pe care eram eu. Ca la o porunca, fara voia mea, aproape instinctiv, am inceput sa cobor. Si trenul meu se urnise. Spre mine alerga o femeie cu parul carunt, imbracata in negru. In urma ei au fost aruncate, pe fereastra, doua papornite care s-au rostogolit pe peronul dintre linii.

De pe scara vagonului, era sa sar peste ea. M-am oprit la un pas-doi inaintea ei. Ne uitam unul la altul. Ii vedeam ochii puternic deschisi si privind spre mine neincrezatori. Buza de jos tremurand usor. Nu stiam cine e femeia aceea mica, cu parul carunt si imbracata in haine cernite. Nu ne urneam din loc niciunul, parca sa nu stricam visul, caci nu putea fi realitate. Ceea ce ramasese intre liniile garii, dupa plecarea celor doua trenuri: doi oameni care stateau incremeniti, unul in fata celuilalt, ca doua statui.“ (Boris Rozescu)

Boris Rozescu (1931-2008) s-a nascut in Basarabia, langa Cetatea Alba. Primii ani de scoala ii face in localitatea natala, Pietroasa. Ajuns la liceul militar, cursurile ii sunt intrerupte intai de primul refugiu in Romania (1941), pe urma de cel de-al doilea (1944). Se stabilieste definitiv, impreuna cu familia sa, la Braila, unde isi continua educatia si, in 1951, absolva Scoala Medie Tehnica Veterinara. Din cauza „originii nesanatoase” nu poate urma studii universitare. Profeseaza ca veterinar in judetul Braila, dupa care lucreaza in cercetare la institutii din Bucuresti (Institutul Pasteur, Spitalul Filantropia si Institutul Oncologic).