Un turn de fildes in comunism? Institutele umaniste ale Academiei RPR in Romania lui Gheorghiu-Dej

O lucrare riguroasa despre activitatea institutelor umaniste ale Academiei RPR in perioada 1948­–1965, ani de grele provocari politico-ideologice pentru cercetatorii romani.

Volumul a aparut cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

Ce au in comun personalitati precum Andrei Otetea, George Calinescu, George Oprescu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Mihai Ralea, Costin Murgescu, Constantin Ionescu-Gulian, Petre Constantinescu-Iasi, Ion Gheorghe Maurer, Miron Constantinescu? Cu totii s-au aflat sub guvernarea Gheorghiu-Dej in fruntea unor institute de cercetare umanista plasate sub egida Academiei Republicii Populare Romane (RPR), o institutie de tip sovietic.

Lucrarea si-a propus sa urmareasca rolul politic in care autoritatile comuniste au cautat sa distribuie astfel de personaje ale spatiului cultural-ideologic, dar si cercetarea umanista ca atare. In plus, volumul incearca sa raspunda la cateva intrebari esentiale privind organizarea si functionarea centrelor de cercetare sus-amintite si a Academiei RPR in anii regimului Gheorghiu-Dej.

Un turn de fildes in comunism? analizeaza directivele ideologice in privinta cercetarii din domeniul umanist, incercand sa surprinda cum a evoluat perceptia ideologica in legatura cu definitia adecvata a cercetarii si in ce masura s-a pastrat o reflectie academica onesta din punct de vedere profesional (chiar invocand oportunist materialismul dialectic si istoric sau orientarea marxista).

„Cartea lui Cristian Vasile este o noua contributie la un dosar esential al istoriei intelectuale sub comunism. In centrul acestei investigatii solide, intemeiate pe un vast material de arhiva, se afla relatia dintre cercetarea umanista si comanda de partid. Precis, sobru, memorabil, scrisul lui Cristian Vasile lumineaza epoca dejista si traseaza un portret de familie al elitei intelectuale asociate regimului de democratie populara. Lectura ei devine o poarta de intrare spre acest trecut de colaborare si complicitate.” (IOAN STANOMIR)

„Volumul nu s-a dorit a fi doar o colectie de studii care privesc separat institutele umaniste de cercetare ale Academiei (cu ramificatiile lor institutionale ulterioare lui 1948), ci si o lucrare despre cercetarea socioumana in sine, privita atat ca parte a unui sistem academic ideologizat, cat si in relatie cu puterea politica (deziderat care implica si raspunsul la alte intrebari: in ce situatii s-a intensificat invocarea de catre inalta birocratie a imperativului ideologic al organizarii activitatii de cercetare umanista in stransa legatura cu cerintele economiei; ce criterii au prevalat la numirea directorilor de institute si a conducatorilor de sectii si echipe de cercetare; care au fost consecintele interzicerii cercetarilor sociologice si in ce conditii au fost permise din nou la inceputul anilor 1960 etc.). Am ales aceasta tema si pentru ca am considerat ca, spre deosebire de zona universitatilor, unde exista mai multe studii (cu valente sociologic-istoriografice), mediul postbelic al cercetarii stiintifice umaniste a fost cumva neglijat.” (CRISTIAN VASILE)