Vrajitoarele

Premii:

• New York Times Outstanding Books Award
• Federation of Children’s Book Groups Award
• Whitbread Best Children’s Novel Award.

„Nu conteaza cine esti sau cum arati atata vreme cat te iubeste cineva.”

Roald Dahl ne spune povestea amuzanta a unui baietel de sapte ani care da nas in nas cu un grup de vrajitoare.

In povesti, ele poarta palarii negre caraghioase si zboara pe maturi. In viata reala, vrajitoarele nu se deosebesc cu nimic de femeile obisnuite. Se imbraca in haine obisnuite, locuiesc in case obisnuite si au slujbe obisnuite. Si nu sunt niciodata prinse.

Eroul nostru afla insa ca vrajitoarele adevarate urasc copiii si complotul acestora pune in pericol viata pustilor din intreaga lume. Ajutat de bunica lui, personajul lui Roald Dahl porneste la o vanatoare de vrajitoare in toata regula, incercand sa le demaste, inainte sa fie prea tarziu.

Cateva citate interesante:

„Pentru copii, o vrajitoare adevarata e mai primejdioasa ca toate creaturile de pe pamant. Ce o face de doua ori mai periculoasa e faptul ca ea nu pare periculoasa. Si chiar cand ii cunosti toate secretele (despre care vei afla intr‑o clipa), tot nu poti fi sigur daca ai in fata ochilor o vrajitoare sau doar o doamna draguta. Daca un tigru ar putea sa se prefaca in asemenea masura incat sa semene cu un dulau care da din coada, atunci te‑ai duce la el si l‑ai mangaia pe cap. Iar cu asta ti‑ai pecetlui sfarsitul. La fel sta treaba si cu vrajitoarele. Toate arata ca niste doamne simpatice.”

„Insa n‑am fost cu adevarat captivat pana ce n‑a trecut la subiectul vrajitoarelor. Se pare ca bunica era o mare experta in aceste fiinte si m‑am lamurit ca povestile ei cu vrajitoare, spre deosebire de restul, nu erau doar niste basme. Erau cu totul si cu totul adevarate. Erau la fel de adevarate ca Evanghelia. Erau parte din istorie. Tot ce‑mi povestea ea despre vrajitoare chiar se intamplase, n‑aveam cum sa nu cred asta! Si ceea ce‑i mai rau, mult, mult mai rau e ca vrajitoarele inca sunt printre noi. Sunt peste tot in jurul nostru, n‑aveam cum sa nu cred si asta.”