Vremea tradarilor

Medicul Cornel Dimovici „a ales libertatea“ ramanand in Occident pe la inceputul anilor '70. Apucase inainte sa publice cateva proze in revista „Vatra“ si in ziarul romanesc din judetul Covasna. Dupa '90, a publicat volume, de proza si de versuri, „bine primite de critica literara si de publicul cititor“. Romanul Vremea tradarilor (aproape de prisos sa mai remarc cat de inspirat e titlul) are unele caracteristici ale literaturii scrise in exil, printre care o anumita detasare de „zona operationala“, combinata, oarecum paradoxal, cu o vehementa a memoriei, cu o neimpacare cu ororile petrecute sub comunism. Incestul petrecut in roman este unul real, dar datorat sistemului, care a frant sau a distrus milioane si milioane de destine, dar exista, fara indoiala, si un „incest“ politic si social, prin care fiinta umana si minima ei demnitate, au fost violate „legal“, disproportia dintre individ si angrenajul puternic si infernal al sistemului neputand fi pusa intr-o ecuatie. Cartea lui Dimovici e incitanta. Viziunea lui e concreta, cu personaje vii si autentice, uneori realizate doar din cateva tuse. Dimovici reuseste sa ne prezinte o lume mult mai nuantata decat se crede indeobste astazi si in care aspiratiile erau indreptate aproape in totalitate spre umanizarea ei. Schimbarile radicale nu erau posibile dovada definitiva fiind faptul ca comunismul ca si sistem a cazut doar atunci cand au decis mai marii lumii. Si tot din romanul lui Dimovici reiese clar ca sub comunism, Binele si Raul se cantareau cu alte unitati de masura. Vremea tradarilor contine numeroase pagini admirabil scrise, are un ritm alert, iar cititorii de astazi ar avea reale satisfactii daca aceasta carte le va ajunge in mana.