Sarpele

Insula, padure, ratacire… Din nou imaginea cititorului cauta sensuri mitice. Si le afla fara greutate. Semnele sunt, in Sarpele, mai transparente decat in alte romane. Si nici prozatorul nu le mai ascunde sub sapte straturi de fapte.

(…) Sarpele este, evident, un simbol sexual. Toate mitologiile atesta acest sens. (…) Desi este totdeauna riscant sa interpretezi opera de fictiune in functie de ideile autorului (mai ales cand ideile privesc, cum este cazul de fata, opera altcuiva!), nu mi se pare fara rost sa punem in legatura simbolurile de mai sus cu simbolismul latent din Sarpele. Este limpede ca prozatorul da faptelor epice o umbra simbolica.

Dorina si Cezara refac, in mica lor aventura, experienta perechii primordiale. Insula din mijlocul lacului reia un topos romantic arhicunoscut si trimite, mai departe, la un loc mitic s.a.m.d. Aceste sensuri nu scapa cititorului initiat deja in astfel de probleme. Riscul ar fi ca din pricina banuielii ca in orice propozitie se afla un sens simbolic, el sa nu mai poata citi romanul ca roman si sa nu-i mai poata aprecia cursivitatea, creatia de tipuri, organizarea epica. Eliade este insa prudent si nu face din naratiunea sa o simpla demonstratie de magie contagioasa si de simbolism lunar.

Romanul are o constructie armonioasa si actiunea se strange ingenios in jurul unui mister bine pregatit. Sarpele este, repet, o frumoasa poveste in care erosul, magia, simbolul, feericul se intalnesc gratie unei bune tehnici de a organiza surpriza.

Eugen SIMION,
Mircea Eliade. Nodurile si semnele prozei