Tapetul galben

Tapetul galben este o explorare fascinanta si tulburatoare a psihicului feminin si a constrangerilor sufocante ale societatii secolului al XIX-lea.

Nuvela este considerata o opera timpurie importanta a literaturii feministe americane, ilustrand atitudinile din secolul al XIX-lea fata de sanatatea fizica si mintala a femeilor. Narata la persoana I, reuneste mai multe pagini de jurnal scrise de o femeie al carei sot – John, medic – a inchiriat un vechi conac colonial peste vara. Renuntand la celelalte camere din casa, cei doi se muta in camera copilului, la etaj, o camera cu gratii la ferestre si cu tapet galben, pe care naratoarea il gaseste tulburator de la bun inceput.

Ca forma de tratament, femeia nu este lasata sa munceasca si este incurajata sa manance bine, sa faca miscare si sa iasa la aer, ca sa se refaca dupa o asa-numita „depresie nervoasa temporara – o tendinta usor isterica”, diagnostic des intalnit la femei in acea perioada. Cu timpul, naratoarea ajunge sa fie obsedata de tapet, gasind in model tipare ce par sa prinda viata, iar starea ei mentala se deterioreaza intr-atat de tare, incat, in cele din urma, aceasta devine convinsa ca in el e captiva o femeie, o femeie care incearca cu disperare sa evadeze.

„O opera literara magistrala, produsul unui intelect cercetator si arzator.” (Maggie O’Farrell)

„Desi temele explorate ar putea parea irelevante, va veti convinge ca nu este deloc asa.” (Guardian)

„Mi-au placut la nebunie tonul tulburator, sarcastic si finalul infricosator.” (Paris Review)