Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii

Tragicul e cartea de debut a lui Gabriel Liiceanu. Desi aparentele sunt ale unei monografii compuse in marginea unei categorii estetice, ea anunta de fapt volumul care va aparea douazeci de ani mai tarziu ca implinire a unui parcurs speculativ-filozofic: Despre limita. Tragicul e definit ca intalnire a unei fiinte constiente finite cu propria sa finitudine perceputa ca limita. Asadar, cu moartea ca limita de nedepasit.

Insa ce sens poate avea infruntarea unei limite de nedepasit? De ce e nevoie ca elanurile fiintei noastre sa fie masurate prin tentativele depasirii unei limite care nu cunoaste un "dincolo"? S-ar putea - si aceasta este ipoteza discursului de aici despre tragic - ca intreaga noastra bogatie de fiinta sa vina din faptul ca suntem singurii care traim intr-un dialog imposibil. Tragicul nu este orice "rau". El este raul care deschide un orizont al binelui in staruinta; o noua stare. Creezi o noua stare prin simpla staruinta.

Zece ani mai tarziu, dupa ce citise Jurnalul de la Paltinis si aflase ca autorul debutase cu o carte despre tragic, Cioran i-a spus acestuia: "S-ar putea sa platiti candva acest debut. On peut pas crire impunment sur le tragique".