Tunelul

Unul dintre marile romane scurte ale secolului XX care exploreaza zonele intunecate ale psihicului, violenta si irationalitatea. Inca de la aparitie, in 1948, in revista Sur a Victoriei Ocampo, Tunelul s-a bucurat de aprecierile elogioase ale unor scriitori celebri ca Thomas Mann, Graham Greene si Albert Camus, fiind considerat un „clasic existentialist“.

Roman tulburator si captivant despre dragoste si moarte, despre solitudinea iremediabila a individului, si mai cu seama a artistului, Tunelul este confesiunea pictorului Juan Pablo Castel. Din inchisoare, acesta decide sa relateze faptele si sa dezvaluie motivele obscure care l-au determinat s-o omoare pe Maria Iribarne. Sondand cu rigoare magistrala conditia tragica a omului contemporan, izvorata din credinta excesiva in ratiune, Sabato descrie modul in care un artist sensibil si talentat ajunge treptat, sub imperiul propriilor demoni launtrici, de la obsesia atotstapanitoare pentru dragostea absoluta la gelozie (auto)distrugatoare, apoi la nebunie si crima.

„Romanul lui Sabato ramane la fel de angoasant si memorabil ca in momentul aparitiei.“ (The New York Times Book Review)

„Impresionant.“ (Thomas Mann)

„In Tunelul, Sabato surprinde intensitatea pasiunilor esuate in zone obscure, in care dragostea nu promite serenitate, ci pericol.“ (Los Angeles Times Book Review)

„Ca in romanele lui Dostoievski si ale lui Kafka, exista secvente in Tunelul unde legile care guverneaza disperarea sunt atat de obsesiv disecate, incat intreaga viata si gandire par complet absurde.“ (Colm Tóibin)

„Sabato este un vizionar de mare forta.“ (Time)

Alaturi de Jorge Luis Borges, Julio Cortazar si Adolfo Bioy Casares, ERNESTO SABATO apartine stralucitei pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX. S-a nascut in 1911 la Rojas, intr-o familie de imigranti italieni. Studiaza la Colegiul National din La Plata si apoi la Facultatea de Stiinte fizico-matematice a Universitatii Nationale din La Plata, unde obtine si titlul de doctor, in 1938. In acelasi an pleaca in Franta, pentru a lucra la Laboratorele Joliot Curie din Paris. Aici cunoaste indeaproape miscarea suprarealista, care l-a inraurit semnificativ. In 1940 se intoarce in Argentina, fiind numit profesor la Universitatea Nationala din Buenos Aires, si isi face debutul literar in revista Teseo din La Plata. In 1945, in urma articolelor din La Nación, prin care ataca regimul lui Perón, este obligat sa abandoneze invatamantul. Renunta si la activitatea stiintifica pentru a se dedica exclusiv literaturii. Dupa un an, i se editeaza cel dintai volum, Unul si universul, o culegere de articole pe teme politice, filosofice si sociale.

Primul sau roman, Tunelul (1948; Humanitas Fiction, 2012), este primit cu interes in tara si pe plan international, iar urmatoarele doua romane, Despre eroi si morminte ( 1961) si Abaddón, Exterminatorul (1974), ii deschid larg portile gloriei si ale nenumaratelor si prestigioaselor premii si distinctii, dintre care Premiul Médicis (1977); titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1979) si cel de Comandor al Artelor si Literelor din Franta (1983); Premiul Cervantes (1984). A scris de asemenea eseuri cu caracter social, politic, filozofic si literar: Oameni si angrenaje (1952), Eterodoxie ( 1953), Scriitorul si fantasmele sale (1963), Apolgii si respingeri (1979), Robotizarea omului si alte pagini (1981), Inaintea sfarsitului (1998) etc. Isi pierde treptat vederea si in ultimii ani ai vietii isi cultiva vechea pasiune pentru pictura. Moare in 2011, in Santos Lugares (provincia Buenos Aires), cu trei luni inainte de a implini o suta de ani.