Ultimii regi magi

Intr-o comunitate saraca din Antile, o familie venereaza un stramos de seama, regele exilat al Dahomey-ului, care a tinut piept colonistilor francezi. Fotografia lui troneaza in sufragerie de trei generatii, iar urmasii lui antilezi, rataciti in aburii alcoolului si ai povestilor despre maretia Africii pierdute din ticalosia albilor, l-au transformat intr-un cult, cinstindu-i memoria dupa randuieli ancestrale.

Insa astazi, dupa aproape un secol, Spéro, emigrat in SUA, priveste cu detasare povestea asta despre origini nobile care inaintasilor le-a adus numai amaraciune si batjocura, iar lui Debbie, sotia lui intelectuala din burghezia neagra a sudului american, inca un motiv sa-l dispretuiasca, reprosandu-i ca nu il intereseaza istoria nedreapta a fratilor negri si lupta sociala cu care sunt datori. Macinat de luptele lui interioare – ratarea ca artist, ca sot, ca tata –, Spéro se refugiaza in bautura si relatii pasagere, asistand neputincios la prabusirea propriei vieti.

Printr-o tesatura de povesti care se intrepatrund sub pana vrajita a lui Condé, Ultimii regi magi exploreaza, cu ironie si tandrete, ranile neconsemnate de istorie ale rasismului si colonialismului intr-un roman carnavalesc despre memorie, identitate si puterea tulburatoare a povestilor.

„Ultimii regi magi este un roman caraibian prin excelenta, un roman care cutreiera lumea pentru ca autorul (si cititorul) sa inteleaga mai bine confuzia culturala inerenta in Caraibe; lumea in care europenii s-au intalnit cu africanii pe pamantul altora; lumea care s-a dezvoltat in zorii schimbului rusinos de corpuri si de bani si coabitarea ulterioara pe care oamenii au trebuit s-o indure in micile laboratoare care sunt insulele.” (BOMB)

„Doua cuvinte pot descrie aceasta istorie a lui Maryse Condé: bogata si sublima. O poveste scrisa cu maiestrie si ingeniozitate care, asa cum ar trebui sa faca toata literatura buna, te impinge sa reflectezi la lumea reala.” (Le Monde)

„Maryse Condé e o comoara a literaturii universale, scriind din centrul diasporei africane cu o sclipire de geniu si o intelegere profunda a intregii umanitati.” (Russell Banks)

Una dintre cele mai reprezentative voci ale literaturii antileze, Maryse Condé s-a nascut in Guadelupa in 1937. Si-a facut studiile liceale si universitare la Paris, specializandu-se in literatura engleza. In 1959 a plecat in Africa, lucrand ca profesoara si traducatoare in Côte d’Ivoire, Guineea, Ghana si Senegal. Dupa revenirea in Franta, s-a dedicat jurnalismului cultural si carierei universitare, publicand, dupa eseuri, povestiri si piese de teatru, primul sau roman, Hérémakhonon, in 1976.

A cunoscut succesul si recunoasterea internationale abia cu Ségou (1984-1985), care i-a adus o cariera academica prolifica in SUA. Numeroasele romane care au urmat, distinse cu prestigioase premii franceze si internationale, i-au consolidat pozitia de autoare marcanta a literaturii feministe si postcoloniale: Moi, Tituba, sorcière... Noire de Salem (1986; Eu, Tituba, vrajitoarea neagra din Salem, Polirom, 2021, Grand Prix Littéraire de la Femme), La Vie scélérate (1987, Prix Anais-Ségalas acordat de Academia Franceza), Desirada (1997, Prix Carbet de la Caraibe et du Tout-Monde) si En attendant la montée des eaux (2010, Grand Prix du roman métis).

In 2018, dupa amanarea decernarii Premiului Nobel pentru Literatura, a primit premiul Noii Academii Suedeze datorita modului in care descrie, „intr-un limbaj limpede si rascolitor”, „ravagiile colonialismului si haosul postcolonial” in toata opera sa.