Automatismul psihologic. Experimente ce stau la baza noilor teorii despre trauma si disociere. Volumul 1

Aceasta carte poate fi considerata lucrarea cea mai importanta din istorie in ceea ce priveste conceptul de disociere, teoriile despre trauma si disociere ale lui Pierre Janet fiind considerate de baza in randurile oamenilor de stiinta care studiaza efectele sindromului stresului post-traumatic (PTSD).

Prin studiile sale clinice Pierre Janet a teoretizat legatura intre traumele timpurii si disocierea ca reactie de aparare prin care individul se simte deconectat sau incepe sa se deconecteze de amintirile, emotiile, gandurile, sentimentele si chiar identitatea lor.

Aceasta lucrare reprezinta teza de doctorat in Filosofie sustinuta de Pierre Janet la Sorbona in anul 1889. In secolul al XVIII-lea, filosoful Étienne de Condillac isi imagina o metoda ingenioasa pentru a studia gandirea umana: ea presupunea existenta unei statui ca un „spirit vid” in care sa se poata introduce, pe rand, fiecare senzatie, emotie, gand si fiecare fenomen al constiintei.

Din pacate, realitatea simultana a tuturor acestor fenomene intrepatrunse l-au facut pe bietul Condillac sa-si exerseze metoda doar in imaginatie. Iata insa ca starea de catalepsie pe care o aveau bolnavii mintal pe care ii trata Janet „procura aceste suprimari bruste si complete, apoi aceste restaurari graduale ale constiintei de care dorim sa profitam pentru experimentele noastre”.

Pierre Janet considera ca diferenta dintre o stare patologica si cea normala este una de grad: „Daca am cunoaste bine bolile mintale, nu ar fi dificil sa studiem psihologia normala.” Metoda folosita in lucrarea sa este cea a stiintelor naturale: faptele au fost adunate prin observatie, pe baza carora au fost formulate ipotezele ce au fost ulterior verificate prin experimente. Subiectii supusi experimentelor au fost persoane isterice si hipnotizabile, atinse de alienare mintala sau epilepsie.

„In cursul unei vieti indelungate, spunea un moralist, un om poate fi succesiv mai multe persoane atat de diferite, incat, daca fiecare etapa a vietii s-ar putea incarna in indivizi distincti si daca acesti indivizi diversi ar fi reuniti, ar forma un grup extrem de eterogen, s-ar opune unul altuia, s-ar dispretui unii pe altii si s-ar desparti repede, fara a dori sa se mai revada vreodata.”

„Este suficient s-o vedem pe Léonie nemiscata, cu mainile impreunate si ochii atintiti spre cer, pentru a intelege ceea ce Evul Mediu denumea imaginea unei fiinte extatice. Sfanta Tereza, sfanta Hildegard, Marie-Chantal, Catherine Emmerich si multe alte femei de acest gen sufereau pur si simplu atacuri de catalepsie, in timpul carora ideile religioase dominante sau induse uneori chiar in momentul crizei confereau trupului o atitudine armonioasa si expresiva. Una lua postura Imaculatei Conceptii, alta trecea succesiv prin toate atitudinile reprezentate pe drumul crucii.” (Pierre Janet)