Clubul de lectura de vineri

Unele carti nu schimba trecutul. Dar iti pot arata drumul inapoi spre oamenii pe care nu vrei sa-i pierzi.

Vara se asaza peste orasul Nohara, iar mica Librarie de Vineri se pregateste sa-si redeschida portile. Au trecut patru luni de cand Fumiya s-a alaturat echipei de librari care par sa gaseasca, de fiecare data, cartea de care ai nevoie inainte sa stii ca o cauti.

Cand vacanta incepe, orasul se pregateste pentru Festivalul Noptilor Albe, iar o eleva pe nume Sayo ajunge la librarie cu o dorinta neobisnuita: sa readuca la viata Clubul de lectura de vineri, cel care a dat candva numele locului. Pentru asta, are nevoie de ajutorul celor trei fondatori, Makino, Yasu si Sugawa, deveniti intre timp librarii care pastreaza vie magia de la Kinyōdō.

Numai ca revenirea clubului deschide… o usa spre trecut. In spatele povestilor impartasite, al recomandarilor de vara, al limonadei reci si al discutiilor despre carti, se afla amintirea lui Jin, prietenul fara de care Clubul de lectura de vineri nu ar fi existat niciodata.

Incet, printre secrete vechi si intalniri care par intamplatoare, Fumiya intelege ca unele carti nu sunt simple povesti asezate pe raft. Unele apar exact cand trebuie, ca sa aduca oamenii la aceeasi masa, sa repare taceri, sa pastreze vie memoria celor plecati si sa le dea celor ramasi curajul de a merge mai departe.

„Pentru mine, aceasta carte este un anotimp al vindecarii. Sayo mi s-a parut una dintre cele mai frumoase prezente din poveste. Vine cu visul ei despre o tinerete ideala si cu dorinta de a reinvia Clubul de lectura de vineri, dar fara sa stie deschide o rana veche. Tocmai asta face aceasta carte atat de buna. Kinyōdō nu mai este doar libraria care gaseste cartea potrivita, ci locul care trebuie, la randul lui, sa-si aminteasca si sa se vindece.” (Nakoto)

„Spatiul subteran al librariei, amenajat pe un peron abandonat, functioneaza ca o metafora eleganta a memoriei si a drumurilor netraite. Personajele nu sunt construite pentru efect, ci pentru autenticitate. Povestea vorbeste despre identitate, despre relatii intergenerationale si despre diferenta dintre a comercializa cartea si a trai prin ea. O lectura discreta, dar profunda, pentru cei care apreciaza literatura japoneza contemporana.” (Tasia)

„Kinyōdō, mica librarie din gara Nohara, devine aproape un personaj in sine. Ii simti rafturile, lumina, ceaiul, mirosul de pagini si linistea aceea speciala a locurilor care par sa te astepte de mult. Este o carte calda, japoneza pana in cele mai mici detalii, dar cu emotii foarte universale: frica de pierdere, dorinta de apartenenta, nevoia de a fi vazut si puterea unei carti de a spune lucruri pe care oamenii nu le pot rosti.” (Maruki)